Calator

Un nou capitol se inchide. O usa se va inchide in curand, alta se va deschide. Calatorului ii sta bine cu drumul iar viata mea este un drum. Nu stiu unde ma va duce decat pe termen scurt. Ieri era Bucuresti, un oras din care nu credeam ca voi pleca vreodata, desi mi s-a spus de multe ori ca o voi face, azi e Brasov, un oras care imi este pe cat de drag pe atat de strain, iar maine… Maine e o noua zi, un nou rasarit pe un alt meleag.

20160729_123112

Sunt ganduri amestecate in capul meu, pe deoparte sunt convins ca asta este singura solutie pentru a-mi atinge anumite scopuri, pe de alta parte inca ma chinuie gandul ca nu am facut tot ce trebuie pentru a reusi cumva aici. Din nefericire nu ma ajuta nici exemplele din jurul meu. Unii dintre cei mai apropiati oameni sunt imprastiati in toata lumea din Costa Rica, pana in Spania, Germania, Regatul Unit, si cred ca lista nu este completa. Si ma tot uit ca din ce in ce mai multi pleaca. Atat de rau sa ne fie aici?

Mi se spune ca o sa imi fie greu, deoarece voi fi departe de casa, si stiu asta, desi in ultimul an m-am simtit destul de alienat si aici, unde, inca ma aflu. Odata ce pleci putin mai departe de locul in care ti-ai petrecut viata, te indepartezi de toti cei apropiati, nu doar de amici dar si de oamenii pe care ii consideri apropiati. Tehnologia se spune ca ne apropie, dar incep sa consider ca ne indeparteaza. Vedem pe Facebook ce fac x si y, si nu mai salutam, nu ii mai intrebam, doar luam la cunostinta si mergem mai deaparte. Imi lipsesc oamenii? Nu as putea spune cu exactitate. Poate imi lipsesc lucrurile pe care le faceam cu unii dintre ei. Poate si o bere in prag de seara intr-un bar ciudat de undeva.

Brasovul m-a calmat. Am iesit din nebunia aia din Bucuresti, am aflat ca exista si viata fara baruri seara de seara, si fara iesiri in oras. Am descoperit ca pot fi disciplinat din toate punctele de vedere, am aflat ca pot sa ma trezesc in fiecare dimineata sa ma duc la job chiar daca nu imi convine. Am aflat ca este foarte greu sa stau fara doua roti(si nu ma refer la bicicleta). Si totusi nu a fost un capat de lume. Desi la anul e un deziderat sa ma sui din nou in sa. Am aflat ca mi-e greu totusi sa nu vad marea, am aflat ca fericirea nu sta intr-o relatie. De fapt cam opusul acestei idei. Sau poate mi-am dat seama ca eu nu sunt construit sa am parte de asa ceva. Si deja m-am obisnuit cu ideea. As vrea sa am grija de mine mai mult. Sa nu ma mai pun pe locul doi in functie de conjunctura. De fapt toata ideea cu ziua de maine pe alte meleaguri a plecat de la un interviu ratat datorita faptului ca nu am stiut sa am grija de mine. Si daca m-a durut ceva la nivel personal in ultima vreme, cred ca a fost exact aceasta nereusita. Apoi optiunile nu m-au incantat. Puteam sa aleg sa raman aici, dar tot in detrimentul meu. Nici nu stiu daca vreau sa concluzionez ceva. Imi astern gandurile pe “hartie” in ideea de a ma calma oarecum, deoarece sunt destul de nelinistit. Aproape toate piesele puzzelului sunt la locul lor, si totusi va fi incheiat in momentul in care nu voi mai auzi limba romana in jurul meu. Ieri a trecut, azi se incheie, maine se afla la o aruncatura de bat.

Ce urmeaza dupa maine nu am de unde sa stiu. Sper ca orice ar fi, va fi un pic mai bine decat azi sau ieri. Calatorului ii sta bine cu drumul, usile sunt facute pentru a fi deschise si inchise. Intre ele exista borne… pe un drum al carui punct final nu il cunosc. Dar oare il cunoaste cineva?

Advertisements
Posted in Ultimele Aberatii | Leave a comment

Cum? Unde ? Cand?

Nu am stare, nu imi gasesc linistea nicaieri.

17 Nu ma atasez de nimeni decat pentru scurte perioade de timp. Nu stiu pe ce drum sa apuc, si totusi ma indrept undeva. Desi destinatia pe termen lung este un mister si pentru mine. As vrea macar un timp sa fac parte din majoritatea care isi construieste o casa alaturi de cineva. Dar imi dau seama ca am devenit prea dificil pentru a putea fi suportat pe termen lung. Ma atasez repede dar din pacate si mai repede imi trece. Ma simt de cele mai multe ori ca o umbra care trece prin vietile celor din jur. Uneori umbra apuca sa le si afecteze. In ce mod? Nu pot raspunde la aceasta intrebare. Dar observ tot mai mult ca intodeauna ma apuca un dor de duca. Dar nu mai vorbesc de dorul acela de a ma sui in masina sau pe motocicleta si sa fug undeva. Nu. Este un dor de a pleca cat mai departe, tot mai departe, de a experminta alte culturi… poate. Nu stiu. Stiu doar ca nu am stare nicaieri, ca incerc sa ma motivez sa fac ce e bine. Nu stiu totusi cui ii este adresat acest bine. Imi este foarte greu sa ma raportez la persoanele din jur, imi este foarte greu sa le fiu pe plac. Dar poate ca nu trebuie sa fiu pe placul nimanui, chiar daca asta inseamna sa fiu singur. Singura persoana fata de care trebuie sa fiu loiala  zice-se ca ar trebui sa fiu eu. Dar din pacate de cele mai multe ori si asta mi se pare imposibil. Poate ma loveste o depresie si nu stiu sa citesc semnele. Sau poate sunt constient de asta si caut mijloace de a merge mai departe.Ca toti ceilalti imi fac planuri. Uneori imi ies, alteori… se pierd in flacari si scrum. Dar obligatia mea este de a merge mai departe. Iar.. acest “departe” reprezinta un mister. Maine aici, poimaine acolo. Doar oare peste un an… unde? Care este oare calea corecta? Cum sa aleg? Instinctual?

Posted in Ultimele Aberatii | Leave a comment

Ganduri in noapte

  • Stii cum mergi pe autostrada si vezi borne? Asa ma gandesc eu la ultimii doi ani. Un an de cand nu m-am mai suit pe motor. Doi ani de cand nu am mai vazut marea(in Romania cel putin). 1 an de cand m-am distantat de cei pe care ii consideram apropiati. Un an de pseudorelatie. Si totusi un an in care m-am mai linistit. Un an in care am relizat ca nu trebuie sa te pui in cap in fiecare seara. Doi ani de cand doua dintre cele mai dragi prietene nu mai sunt in tara. Mi-e dor de mare. Mi-e dor de motociclete. Mi-e dor de oameni care sunt departe. Si cred ca imi este dor de mine. Un an in care am uitat de mine. Sunt borne… si zboara in goana. 
Posted in Ultimele Aberatii | Leave a comment

Ultimele tigari

cropped-lone-biker-against-sunset1

Stau pe malul unei ape, lipit de un copac si trag dintr-o tigare de parca ar fi ultima. Am langa mine singurele lucruri care dau un sens vietii mele in acest moment: o geaca de piele, o casca si un motor parcat in fata mea.

Restul pare o mare telenovela. Am un trecut, si un prezent care nu imi permit sa imi dau seama de ce urmeaza in viitor. Nu am tinte, nu am teluri, am ganduri pe care incerc sa le ierarhizez. Toate sunt importante, si totusi in acelasi timp nici unul nu are nici un sens. Viata de zi cu zi imi ofera o letargie monotona, in care sunt scufundat pana peste cap.

Munca, somn, poate o prietena, poate nu, poate o iesire cu prietenii, sau poate o seara cu bere in fata unui calculator. Poate o plimbare cu motorul. De fapt singurul lucru care imi ofera o stabilitatea.

As asculta o melodie, si imi vin in minte versuri din Queen: ’empty spaces, what are we living for”. Tigarea se termina odata cu ultima  sclipire de soare pe luciul apei. Eh… aprind alta. Continui sa ma pierd in idei, vise, amintiri. Ar merge o bere. Eventual  bauta pe malul marii langa acelasi prieten: motocicleta.

Ca si drumul pe care imi vine sa o apuc uneori, este si viata mea: fara tinta, fara un scop. Se desfasoara intr-un uruit monoton. Macar pe motocicleta pot accelera, pot incerca alte senzatii. In viata… incerc senzatiile pe care aceasta mi le ofera, iar ele nu sunt intodeauna placute. Sunt doar o naluca, fantoma a celui care am fost ieri. Ma strecor printre oameni ca o umbra. Incerc sa nu afectez pe nimeni iar in acelasi timp incerc ca eu nu ma mai las afectat de nimeni.

Odata eram o persoana foare sociala, imi placea sa imi petrec viata intre prieteni. Dar caile vietii m-au lasat fara multi dintre ei. Nu sunt o usa de biserica, deci in nici un caz nu ii pot acuza doar pe ei pentru ceea ce sunt si cum sunt azi, fara sa ii mai am in preajma.

S-a mai dus o tigara. Un caine vine sa cerseasca atentie. Il mangai. El macar e fericit, ca este bagat in seama, ca cineva ii da atentie. Pe mine nici macar atentia altora nu ma mai incalzeste. Incet dar sigur sufletul meu inceteaza sa mai existe. Imi dau seama ca traiesc in amintiri. Si nici macar nu ma sperie ideea ca eu sa devin o amintire. Ma distreaza un gand: oare voi fi o amintire placuta? O poza uitata intr-un album. Iar poza se va sterge cu timpul.

O ultima tigara. Pachetul este gol.  Da, o bere ar fi mers. Nu conteaza: “the winner takes it all”. Alta melodie, alt gand. Oare am fost un castigator? Oare ramane ceva in urma mea? Nimic palpabil in nici un caz. Imi raman amintirile cu oameni, care m-au facut sa ma simt om. Din punctul asta de vedere sunt un castigator. Cei pe care i-am avut in diferite etape ale vietii alaturi e mine, sunt niste oameni extraordinari. Imi trec prin fata ochilor multe fete. Nu as stii cui sa ii multumesc primul, sau de prezenta caruia dintre ei sa ma bucur mai intai daca ar fi aici langa mine.

“Cuando quieres realmente una cosa, todo el Universo conspira para ayudarte a conseguirla.” Nu sunt neaparat un fan Coelho. Am citit doar o carte scrisa de el. Ha ha ha.. imi da seama ca am spus asta in spaniola. Ce sosele faine au acolo. Probabil voi ajunge sa ma plimb si pe ele. Hmmm… Oare chiar conspira universul la indeplinirea dorintelor pe care le am? Nu stiu. Nu am fost niciodata constient despre acest aspect. Dar a venit seara. Tigarea s-a stins.

E timpul, sa imi iau geaca pe mine, manusile in maini si casca pe cap. Ma asteapta un nou drum.

Simt caii putere sub mine. Nu stiu care este destinatia.

Proabil mi-o va arata universul.

Posted in Ultimele Aberatii | 5 Comments

Draga conservarule…

Tie conservarule… iti va fi greu sa intelegi.

ablog

Ca nu sunt ca tine, desi eu la baza, sunt totusi, ca tine. Am invatat sa conduc o masina. Am facut asta cu succes ani de zile. Dar asa cum tu ai descoperit Counter Strike.. eu am descoperit motocicleta. Stiu ca nu te uiti dupa mine in trafic. Nu te intereseaza. Iti fumezi tacticos tigarea in timp ce stai la semafor. Si esti ignorant. Ignori ploaia, ignori pe cei ce stau in statie asteptand tramvaiul. Muzica iti urla in difuzoare. Nu te intereseaza despre biciclistul, sau scuteristul ce trec pe langa tine. Lasa ca ii depasesti tu cu 30 la ora – ca … asta e viteza de deplasare cu masina prin oras. Te duci acasa sa joci WOW. Este apogeul vietii tale. Nevasta urla ca nu te ocupi de copil. Dar tu iti faci o noua baza. Sau dai un head-shot.  Viata ta este intensa. Maine te asteapta, iar, o noua zi de, stat la semafoare. De injurat pe cei ce te depasesc in timp ce iti fumezi tigarea. Adica pe cei ca mine.

Dar tu nu poti intelege. Nu poti intelege ca cele opt airbaguri care te apara, nu te fac un super om. Decat in lumi virtuale. Nu poti intelege ca nici eu nu sunt un super om.. si mai ales ca depind de foarte multe ori doar de atentia ta.

Pe care nu mi-o acorzi. Imi acorzi doar dispret. Ma vezi si te gandesti ca sunt doar un ticnit care vrea sa isi doneze organele. Dar cine esti tu sa ma judeci? Iti spun eu cine esti: esti cel care ma baga in spital in 80% din cazuri. Esti cel care isi indeamna pasagerul sa se dea jos din masina fara sa verifici in oglinzi daca este in siguranta. Esti cel care se plange ca ti-am rupt usa… nu ca eu sunt in gips la spital. Iti respect viata, respect faptul ca on line esti un leu. Dar nu iti pot respecta ignoranta. Deoarece de cele mai multe ori viata mea depinde de existenta ei.

Asa cum tu traiesti in lupte virtuale, eu traiesc luptand real. Cu fiecare km pe care il parcurg fara evenimente. Asa cum tu te bucuri ca teroristul care tragea in tine a ramas fara munitie, asa ma bucur eu, ca am reusit sa evit sa ma opresc sub masina ta – deh, nu m-ai vazut.

Draga conservarule esti un ignorant, unul care se uita la stiri si in adancul sau se bucura ca unul ca mine s-a facut zob(pentru ca stii tu ca noi suntem niste nebuni care gonim cu 300 de km  la ora). Dar nu ma cunosti. Din nefericire eu te cunosc pe tine. Esti taximetrist, agent de vanzari, curier, sofer de duminica. Esti un pericol public, chiar daca nu ti-ai luat permisul in Arges. Ma injuri cand iesi la bere cu prietenii.., si doar pentru ca am ajuns inaintea ta din punctul A in punctul B, inaintea ta. Si ca am trecut pe langa tine cand stateai la semafor. Eventual te-am si avertizat accelerand. Ca tu sa ma auzi, iar eu ca ajung sa imi vad prietenii.

Nu iti cer sa traiesti ca mine, adica “periculos”. Iti cer sa ma respecti in trafic. Pentru ca asa cum tu ai descoperit ca in masina esti un zeu, eu am descoperit ca pe motocicleta sunt eu. Nu zeu, ci doar un om care a ales un mod diferit de a trai.

Ador drumul, noaptea, eu cu doua roti sub mine. Ador sa nu ma intalnesc cu tine. Ador sa imi ating tinta fara a fi nevoit in cel mai bun caz, sa te injur. Este optiunea mea. Iubesc 2roti.

Daca vrei sa ma cunosti, poti sa o faci. Te astept aici.

Daca nu intelegi unde esti invitat intreaba-ma. Iti stau la dispozitie.

Posted in Ultimele Aberatii | 9 Comments