Despre singuratatea indecisului(in response)

Imagine

Din gluma in gluma, m-am trezit invitat de catre semnatara articolelor de pe blogul “Despre Singuratate” sa incerc a imprima o nota mai romantica articolului scris de catre ea aici .

Ideea de la care porneste articolul ei, este clar foarte romantica. Tatal care ii da fiului o lectie despre casnicie, care a cucerit, cu siguranta inimile a mii si mii de oameni.

Dar de fapt ideea este despre ce se intampla in realitate. Si despre asta imi este destul de greu sa vorbesc(logic – nu sunt casatorit). Desi intuiesc ideea. Cred ca este vorba de putina iubire – toti stim ca “Dragostea dureaza trei ani”, o doza mare de stoicism si continua adaptare la nou. Casatoria(desi exista si pareri contrare), imi pare a fi o alinta intre doua entitati. Uneori complet diferite. Dar care au ales sa urmeze acelasi drum. Drum presarat de tot felul de provocari, carora cei doi parteneri trebuie sa le gaseasca o solutie cu care sa fie amandoi de acord. Vorbeam ieri cu o amica si imi spunea ca nu te poti intelege cu cea dimineata dupa ce s-a trezit. Pentru cei mai multi dintre noi asta reprezinta o provocare. Cum ma pot adapta la stilul partenerului/partenerei. in conditiile in care si eu am problemele mele. Vreau sa vorbesc cu el/ea dimineata, si el/ea e mereu morocano(a)s(a) – iar acesta este doar un exemplu. Banii la comun? Cele mai multe cupluri rezolva problema aceasta destul de usor(desi au curs vagoane de cerneala pe acest subiect). Sexul? Componenta definitorie a oricarei relatii, desi de multe ori – nu cea mai importanta. Pentru ca orice femeie trece mult mai usor peste micile lui probleme de performanta, decat peste vasele nespalate pe care le gaseste seara in chiuveta, sau ciorapii aruncati pe te miri unde prin casa, in timp ce el, se joaca pe calculator, sau urmareste meciul cu o bere in mana. Si in acelasi timp orice barbat(chit ca recunoastem sau nu), suporta mai usor “durerile de cap” inducatoare de lipsa de chef, decat cicalelile de genul: “e ora cinci – ai terminat munca! Unde esti? Cat mai faci pana acasa?”

Tatal de la care a pornit articolul colegei de concurs ii spune fiului : „Nu te casatoresti ca să te faci pe tine fericit, te casatoresti ca să faci pe altcineva fericit.” Nu sunt de acord. Te casatoresti in primul rand pentru tine. Doza de egoism enuntata in articolul de la care a plecat aceasta scriere, exista in fiecare dintre noi, mult mai pregnanta decat am dori sa o recunoastem. Dar tocmai aceasta doza de egoism ne da aripi. Pentru ca nu poti fi fericit daca persoana de langa tine nu este. Si faci tot posibilul pentru ca acest lucru sa fie o realitate. Fericirea celuilalt. E o componenta mult prea importanta pentru a nu fi luata in calcul. Chiar si dupa mai multi ani, de convietuire.

S-a scris si se va scrie mult pe aceasta tema. Dar exista totusi povesti care ii dau dreptate tatalui. Va invit sa cititi aceasta declaratie de pe Blogul Lu’ Otrava. Demnstreaza ca totusi exista intelegere si comuniune si dupa multi ani si dupa multe hopuri trecute impreuna.

Sunt sigur ca nu am scris ce isi dorea cea care m-a provocat sa vada. Dar asta mi-a iesit. Oricum merci pentru provocare!

 

Advertisements
This entry was posted in Politica sufletului, Ultimele Aberatii and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Despre singuratatea indecisului(in response)

  1. Cristina Varga says:

    Bine… Daca stam sa analizam doar pentru 30 de secunde societatea in care traim, realizam ca, de fapt, casnicia este doar o asigurare de viata (suna stupid venind din partea unei femei) a femeii.Asa ca… tragem concluzia ca de fapt, casatorit/a devii atunci cand ai deja o relatie stabila, bazata pe principii (incredere, , etc) si ajungi sa imparti chestii (cum ar fi o casa, rate, facturi, etc), deci ideea de casnicie sta intr-un act mai mult, in multi bani aruncati pe ceremonii de acest gen… in fine, subiectul, asa cum ai spus si tu, a fost de prea multe ori dezbatut 🙂

    • vladvvlad says:

      actul ala face o mareeeeeeeee diferenta.. in care toata lumea crede… pentru ca asa au fost crescuti…. si eu… si tu! vroiam sa concluzionez cu ceva legat de ai nostri… am preferat sa nu! ptr ca ei s-au iubit! si au trait in vremea in care casatoria era ceva “must”.. am preferat sa fac un exercitiu si sa fac trimitere la blogul lui otrava 🙂

  2. dan says:

    ce ma? recomanzi otrava? d’oh, te-ai salbaticit de cand nu mai iesi la bere, citesti siroposenii.

  3. Ruxandra says:

    cred ca atunci cand ne casatorim o facem pentru noi si pentru cei de langa noi. pentru fericirea noastra, impreuna. nu poti face un lucru doar pentru a-l face pe celalalt fericit, daca acea fericire nu te implica si pe tine. asta imi suna a sacrificiu. iar casatoria nu-mi pare a fi un sacrificiu, ci un drum comun, urmat in aceeasi directie, de doi oameni care se iubesc.

  4. Rodica says:

    Nu ştiu cum o văd unii, nu contează cum o văd alţii, dar cred că relaţia pentru a deveni stabilă şi reală trebuie ”arătată”, ”etalată”. Ce rămâne prea mult timp ascuns privirii tuturor durează mai puţin. Ceremoniile sunt rituri de trecere, de conştientizare, de asimiliare a relaţiei! Dacă ”luarea” e privită ca un act, ca o foaie, ca o cheltuială în plus…e sortită eşecului din start.
    Oare de ce ”pe vremea alor noştri”, oamenii durau mai mult unii cu alţii? Mergeau la esenţă şi din dragoste făceau imposibilul posibil. Şi ce e pe lumea asta ”mai imposibil” ca încăpăţânata minte umană?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s