Aproape proaspăt proprietar de motan(1)

După cum bine știți(mă refer bineînțeles la cei care au mai aruncat un ochi pe aici în ultima vreme), acum circa o lună și ceva, m-am pricopsit cu un motănel. Roșcat, jucăuș, răutăcios(față de fosta proprietară cel puțin), și extrem de simpatic. Pe scurt… un gras.

Image

L-aș compara cu Garfield… dar înafară de culoare… nu prea  seamănă. În primul rând Loki(numele grăsunului – în carnetul de sănătate e trecut cu Y.. dar eu prefer i ul simplu)… nu este chiar așa de gras. Și nici măcar așa de puturos. Deși, fără să îl laud aiurea, îmi pare destul de inteligent(bineînțeles, doar e motanul meu și a fost bine crescut și educat de către “mama” lui ).

Odată cu primirea în gestiune a grasului am primit și o listă de “instrucțiuni de folosire”. Arată cam așa lista:

Image

Scriind articolul mi-am dat seama că trebuie vaccinat – luna asta.Prima oară când a ajuns și blogul ăsta să aibă o utilitate practică.

Revenind la aventura mea de o luna cu motanul, trebuie să recunosc(spre disperarea fostei proprietare), că a fost extrem de cumințel. Adică. nu pot adăuga prea multe la lista de obiecte distruse de către el. Deoarece înafară de o cană spartă, doi magneți de frigider, și un telefon băgat la apă, roșcatul nu se poate lăuda cu altceva. Deși la locuința anterioară, parcă îmi amintesc că ar fi reușit să spargă inclusiv un vas de toaletă.

Nu e mare chestie să ai motan, dar trebuie să ai mereu grijă să nu îi lipsească cele necesare. Și aici mă refer la nisip, bobițe, și bineînțeles răsfățul zilnic de pliculețe diverse.

Dar unul dintre momentele de criză la mine a fost atunci când mi-am dat seama că în genialitatea-mi caracteristică, îi luasem mâțului mâncare, o jucărie nouă, pliculețe, dar uitasem complet de nisip. Și am ajuns acasă la 10 seara, și mi-am dat seama că nu am cu ce să îi schimb materialul din litieră. Ce să fac? Magazine care să aibă așa ceva la acea oră, mai greu de găsit. Așa că după 10 minute de gândire… am găsit soluția. Luat o pungă, fugit în cartier, găsit o grămadă de nisip în fața curții unui om, furat nisip(îmi cer scuze pe această cale pentru paguba  creată), întors și umplut litiera. Motanul a redevenit fericit. A doua zi de dimineață m-am trezit fericit… până am descoperit cât de mult nisip poate fi împrăștiat prin baie de către un Garfield în devenire. Mult.

Dar totuși, după această primă lună de conviețuire, mă simt obligat să recunosc faptul că sunt fericit în privința deciziei de a-l lua la mine. Trecând peste momentele în care se transformă în “Fittipaldi” fără mașină și aleargă de nebun dintr-un colț în altul al casei.

Așa că dacă nu aveți ce face, sau vă doriți un animal de companie… eu vă recomand o pisică.

Va țin la curent cu evoluția conviețuirii între blogger și motan. Până acum.. e ok.

P.s. – pentru fosta proprietară: NU sare la picioare decât rar, și nu am nici măcar o zgârietură de la el.

P.s.1 : Așa arăta tolomacul în seara în care a fost “salvat” de pe stradă:

Image

Va urma…

Advertisements
This entry was posted in Pareri. Bookmark the permalink.

15 Responses to Aproape proaspăt proprietar de motan(1)

  1. Pishky says:

    ce motănel simpatic 😡

  2. Rodica says:

    :)))
    Nisipul obisnuit nu conglomereaza la umezeala, se imprastie si se ia mult pe labute. Cum el se linge pe labute, ii va ajunge in stomac, rinichi, etc. Nu-i ok. Intr-un fel e mai ok sa ai motan, nu raceste la fel de repede, nu are ciclu, se reface f repede după castrare. Sa va iubiti mult! 🙂

  3. Dana Lalici says:

    Ah, il iubesc. As vrea sa mai pot avea si eu o pisica, am fost omul unei pisici (ca nu imi vine sa spun “stapana”) in jur de un an. O pisica e leac impotriva plictiselii, o grija in plus si…nenumarate momente de incantare. Per total..merita.
    Stii ca am cunoscut putini…spre deloc barbati cu pisici? Cred ca i s-ar potrivi motanului si o stapana acolo, in casa. 🙂 Cum ar fi sa dai anunt: “motan lipicios, caut stapana. Animalul meu de companie ar vrea una la randul sau. :” 🙂

  4. Rodica says:

    Ah, trebuie periat. Mai vomita de la surplusul de par inghitit, cand isi linge blana…, 🙂

  5. Bianca Badea says:

    Are culoarea lui Kyra mea 😀

  6. Tare simpatic, asa ca merita din plin mancare Super Premium precum Royal Canin…:)

  7. Zinca says:

    Ce speriat arăta la inceput! Si noi avem un motan de …10 ani. Vor mai fi “problemute “pe parcurs, dar, crede-ma, sufletelele acestea ofera mai mult decat cer. Vorbesc la plural pentru ca noi mai avem si o catelusa tekel.Ti-as spune mai multe despre pisoi, dar nu stiu daca este sterilizat sau nu. Nu este o problema minora. Ai promis ca va urma(povestea). Voi reveni si eu cu alte detalii. Oricum, ma bucur si pentru el si pentru tine si va doresc sanatate multa!

  8. Lady R says:

    Ce dragut e pisicul ! Si eu am o pisicuta pe care o ador .Se numeste Murdarica. E minunat sa ai un suflet pur si curat in casa ta. In privinta alergaturii dintr-un colt in altul al casei sa stii ca la inceput ma deranja putin dar acum ma uit la ea , rad si mi- imaginez la Formula 1:)).
    Convietuire placuta in conituare si astept cu drag sa citesc noile voastre aventuri.

    • vladvvlad says:

      multumesc.. chiar ti-am citit comentariul cu un ochi la tumbele de pe canapea pe biblioteca si apoi direct in baie ale grasului :D… Formula 1… combinat cu un fel de … off road 🙂

  9. psi says:

    iooooi! nu pot să cred că fetele mele (dana, vavaly şi care mai tace prin colţ) au omis să-i spună mâţului pervazier despre minunăţia asta de motan şi a trebuit să aflu de pe facebook… 🙂
    să-ţi trăiască! maiuşka mea, mare star pe bloguri şi nu numai, doarme acum cu nasul pe taste, semn că e fericită că i-am mai găsit un prieten.
    pentru vomitat recomand călduros un ghiveci cu katzengrase, iarba pisicii, deşi e firesc să mai vomite uneori pentru că tot spălându-se înghite şi blăniţă. regurgitatul este un mod de a o elimina. şi, din când în când (cam la 6 luni) o pastilă de cestalcat. asta pentru deparazitare internă.
    la meniu, să nu uiţi ficatul de pui pe jumătate fiert în apă. concert din muzică de miau o să auzi! 😆 ca supus al pisicilor de mai bine de 20 de ani, pot să îţi spun că nu există mâncare pe care să o adore mai mult decât ficatul aproape fiert. le reaminteşte acestor mici vânători de senzaţia aceea pe care o au (şi plăcerea) atunci când ucid şoarecii.
    în rest… ţinem aproape. şi multe jucării: pentru că au o energie teribilă.
    este posibil ca el şi foştii stăpâni să nu fi fost compatibili, pisicile sunt extrem de sincere şi îţi arată dacă nu te plac.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s