Guest post anonim

Imagine

Pe cea care a scris textul de mai jos, nu o voi prezenta. Dar ar putea fi oricare dintre voi.

Nu doresc sa fac o prezentare lunga, asa ca voi lasa textul sa vorbeasca pentru “anonima” careia ii multumesc pentru scriere. Sper sa o conving sa mai scrie:

“Nu ne-am despartit. Am continuat sa fim perfecti, toti ne apreciaza dragostea. Tu ma iubesti fara sa clintesti, dar cu aceeasi neincredere ca voi cauta un altul mai bun. Eu nu ma intreb niciodata ce e dincolo, am nevoie de tine. Sunt ziarista, imi gasesc cu greu locul, nu izbutesc sa scot adevarul din minciuna, am principii puternice, lupt cu idealuri inventate si  ajung sa scriu texte siropoase la “Mireasa pentru fiul meu”. Vreau sa ating lumea lor, a “vedetelor”, poate ma vor observa, luptandu-se cu greu sa sparga timiditatea, izolarea si personalitatea mea stangace. Poate vor vedea in adancuri cat sunt de talentata, de speciala. Mi-e dor sa cant, mi-e rusine, nu am talent, nu-mi gasesc notele, sunt sugrumate de atatia ani de pauza, de teama de ridicol, de parerea lor. Incerc. Merg la castinguri, vad oameni goi, ii vad urati, ma privesc cu dispret, arat dincolo de vreun tipar standard. Ce caut acolo?

Vreau sa ma ascund dupa un rol, o masca mi-ar prinde atat de bine, vreau viata altcuiva, vreau sa traiesc in 1580 sau in timpul Revolutiei franceze, vreau sa joc roluri dramatice, cu intense trairi si sinucideri. Am 24 de ani, deja cred ca e prea tarziu. S-a dus trenul meu.

Ne casatorim. Asa cum am planuit cand nu stiam nimic. Avem un copil. Sunt bucuroasa. Am de ales? Mi-am gasit masca, mi-am gasit viata pe care sa o planuiesc de la capat. Rescriu. De la capat.

Ne-am despartit de mult. De prea mult. Din vina mea. Eram indecisa. Vroiam sa vad ce e dincolo. Nu am mai vrut sa fiu ziarista. Erau prea multe. Era concurenta mare, era cliseu, nu imi placea de ele. M-am despartit de toti. Din vina mea. Nu erau el. Niciunul.

Am fost functionara, mi-am jucat rolurile, am schimbat des mastile. Mi-am gasit adevarul. Pe toate. Am plecat usor, fara bagaje, mi-am stabilit un loc in care nu am nimic. Fac management.  Intr-un mod al meu,unii il apreciaza, cei mai multi, nu. Inventez ce vreau, ma conformez prea greu, sunt mai curioasa si imi construiesc un adevar. Putini il stiu. Nimeni nu-l stie. Vorbesc mult, nu zic nimic. Nimic adevarat despre mine.

Mi-e dor de el, il mai caut din cand in cand, dar nu mai e acolo. Nu m-am casatorit, nu am niciun copil.

Am acelasi ideal, aceeasi imagine, aceleasi fantome. Am uitat sa cant, dar rad mai mult, cu note lungi si zgomotoase.

Iar scena? Schimb des decorul si actorii, imi pierd urma si te las sa uiti ca m-ai cunoscut, ca am fost un moment frumos care cumva s-a terminat urat.”

 

Advertisements
This entry was posted in Guest Post. Bookmark the permalink.

3 Responses to Guest post anonim

  1. kado says:

    vrei sa traiesti “in 1580 sau in timpul Revolutiei franceze”… ai vazut filmul “Midnight in Paris”? vorbeste despre idealuri foarte asemanatoare… poate ar trebui sa il vezi …
    interesant ziceti? mie mi s-a parut ca scrie siropos, dar real si adanc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s