Bâzaieli

Imagine 

Ne plângem. Pe facebook, în grupurile de prieteni, pe bloguri, oriunde, oricând și aproape oricui. Că nu avem jobul potrivit, că nu întâlnim persoana potrivită, că nu reușim să facem tot ceea ce ne dorim deși cei din jurul nostru reușesc. Ne lamentăm cu citate “deștepte” care ar trebui să demonstreze celor care ne urmăresc, că totuși noi ne simțim bine așa. Ne petrecem viața între “the sky is the limit” și “am întâlnit persoana perfectă pentru mine – EU”, combinate cu nopți scăldate în tone de alcool la petreceri obscure, și/sau în diverse cluburi.
 
 Visam la femeia perfectă(sau după caz bărbatul), deși nu suntem în stare să îi recunoaștem nici dacă ne lovesc cu parul în moalele capului. Ne ascundem în spatele unor prejudecăți, ne sperie reacțiile apropiatiilor(familie, prieteni), deși spunem răspicat că cei mai importanți în viața noastră suntem chiar noi. Teama de instabilitate ne face să acceptăm compromisuri care încep de un post nepotrivit, până la alegerea unei persoane nepotrivite, pentru că măcar în felul asta avem de toate. Nu avem curajul să fim romantici pentru că nu mai este la modă. Judecăm și suntem judecați, când de fapt ar trebui să ne vedem strict de ce ne privește pe noi. Vrem să schimbăm lumea, deși nu avem nici cea mai vagă idee despre cum am putea face asta. Repet o idee pe care o promovez de ceva vreme: și o hârtie aruncată la coș poate fi un pas spre schimbare. Pentru că poți influența pe cineva să facă la fel. Prin puterea exemplului.
 
 Aderăm la idei de genul #unitisalvam, dar ne pierdem interesul imediat ce devine ceva desuet. De fapt cred că vreau să spun că nici măcar convingerile nu ni le exprimăm până la capăt.
 
 Scară nostra de valori se modifică în funcție de tendințele perioadei. Deși în era vitezei, tendințele se schimbă săptămânal.
 
 Cel mai trist este că de multe ori ne lăsăm influențați de prieteni, și percepem lumea înconjurătoare prin filtrele lor. Ceea ce ne schimbă și nouă percepția, planurile, năzuințele. Și nu intodeauna în mod pozitiv. Iar atunci când rezultatele nu ne plac, căutăm vinovați, uitând să ne uităm în primul rând în oglindă.
 
 Și ne bâzâim. 

Advertisements
This entry was posted in Ultimele Aberatii and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Bâzaieli

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s