Ziduri

 Toți avem piticii noștri.

images (1)

Fiecare dintre noi care propriul bagaj de reușite și eșecuri, amintiri fericite și mai puțin fericite, bagaj care, chiar dacă nu realizăm ne modelează existența.

Suntem ființe sociale și totuși rămânem în adâncul nostru niște individualiști. Ne agățăm de oamenii din jurul nostru sau, de cele mai multe ori, evităm să facem asta deoarece experiența ne-a învățat că s-ar putea să “ne ardem”.

Evităm atașamentul, evităm să mai dezvoltăm sentimente, ne creem mijloace de apărare, ridicăm ziduri în jurul nostru, și ne inducem ideea conform căreia această este cea mai bună soluție.

Surprinzător este că de cele mai multe ori zidurile ridicate își fac treaba foarte bine. Nu ne mai atașăm de nimeni, respingem ideea de persoane noi în viața noastră, ne trăim viața individual. Poate după un timp realizăm că datorită acestor ziduri, am ratat ocazii extraordinare, am îndepărtat oameni pe care totuși am fi dorit să îi avem lângă noi, regretăm, ne obișnuim cu ideea și mergem mai departe.Profită de orice ocazie deoarece rar se mai întoarce.
Sau se întâmplă ca o bucata din zidul inconjurător să fie doborâtă fără să ne dăm seama. De către cineva la care nu ne așteptam. Și totuși, astrele nu se aliniază în sensul dorit de noi. Ridicăm la loc bucata dărâmată cu mai multă înverșunare. Ne închidem și mai mult în noi.

Dar oare asta este soluția corectă? 

Advertisements
This entry was posted in Ultimele Aberatii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s